O nouă întâlnire a clubului de lectură, o nouă zi de poveste... Cele două titluri ale lunii februarie 2024 au adus în sufletul elevilor atât bucurie, cât și tristețe. Romanul ,,Olguța și un bunic de milioane" de Alex Moldovan le-a demonstrat că puștoaica este neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei este atât de dezbinată, încât nu-și recunoaște mătușa când aceasta își face apariția la ușă. Volumul ,,Copacul dorințelor" scris de Mihai Mănescu le-a adus în prim plan o altă fată de 12 ani care, la prima vedere, este ca oricare alta: inteligență, introspectivă și ironică, adoră literatura, filmele și ciocolata albă cu alune. Cu toate acestea, încercările prin care trece îi dau o perspectivă asupra lucrurilor care-i depășește numărul anilor și o putere de a lupta pe care o au doar învingătorii.
Așadar, în cadrul întâlnirii, au fost incluse momente de lectură a pasajelor favorite, povestire, dezbatere, scriere creativă, dar și elemente de joc. Felicitări, dragi elevi! 
